USR, despre Comisia privind alegerile din 26 mai: Așa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin

USR, despre Comisia privind alegerile din 26 mai: Așa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin
Publicat: 11/07/2019, 19:12

„Astăzi (joi – n.r.) a avut loc ultima întâlnire a Comisiei, urmând ca de la 1 septembrie să își reia activitatea, însă scopul PSD și ALDE nu este ca prin această comisie să se afle adevărul despre blocarea, cu bună știință, a votului românilor din Diaspora, ci să-și justifice înfrângerea în fața propriului electorat. Situația în care se află Comisia de anchetă este ridicolă, PSD-ALDE acuză «fraudarea» alegerilor pe care, de altfel, cele două partide le-au organizat prin instituțiile controlate de oamenii lor de partid AEP, MAE și MAI”, au transmis reprezentanții USR, printr-un comunicat de presă remis Mediafax.

„Este inutil ca această comisie să-și mai continue lucrările, în condițiile în care reprezentanții tuturor instituțiilor chemați la audieri au spus, fără nicio excepție, că la alegerile din 26 mai 2019 nu s-au înregistrat fraude electorale. Așa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin servit electoratului PSD de doamna deputat PSD Olguța Vasilescu. Nu poți să fii serios să ceri verificarea unui program dezvoltat de o instituție a statului cu una dezvoltată «experți independenți» dar votați de partide. Ar mai rămâne ca grupul experți să fie condus de Sebaatian Ghiță pentru ca absurdul situației să fie complet”, a afirmat senatorul Radu Mihail, membru USR în Comisia de anchetă, potrivit sursei citate.

USR mai consideră că o eventuală investigare a corectitudinii alegerilor ar trebui să se concentreze pe aflarea motivelor pentru care zeci sau sute de mii de români din străinătate nu au putut să voteze, pentru că acest lucru a influențat cu adevărat rezultatul alegerilor. „Dar toate propunerile USR de amendare a obiectivelor Comisiei au fost respinse, prin vot, de coaliția PSD-ALDE încă de la prima ședință”, conchide sursa menționată.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o în această săptămână pe Carmen Dan. Ministrul de Interne a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

De asemenea, din partea MAE secretarul general al instituției Laura Elena Chiorean a spus, la audiere, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai, ea precizând că „în multe cazuri s-a intrat cu forța în secțiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”.

Pe de altă parte, președintele AEP Constantin Buică a afirmat că tabletele folosite în secțiile de vot la alegerile din 26 mai au fost testate înainte de ziua scrutinului de Autoritatea Electorală și STS și nu au fost constatate „vulnerabilități” în funcționarea lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×